Răscruce

Albie gri de metehne demente

Cruciș două drumuri o taie

La masă mănâncă două momente

Crainicul orbului fără văpaie

Amarele cântece înoată în sare
În jurul fărâmei de aur

Conștiința aprobă degeaba că n-are

A căuta pene de taur

Hotarul de lumină apune în fine

Săgeți de-ntuneric străpung, 

Lăncii de non mușcă haine

Încercări se scufundă prelung.

Sperietoarea

Sub straturi și pături de praguri priponul

perene pripite primejdii pare-a păstra 

Parcelele întregi crescând monocromul 

Albe de fum pansele în rut ar urla

Nimburi bruiate cu sorți de pieire

Bruma-și împung posace-n desagi 

Mai bine-ar trosni decât să respire

Mai bine-ar drena ființe din draci

Gâsca găsește tot felul de rime

cangrenelor goale repetitive

Parcela rămâne râmată de crime

Grimase grele gravitează lascive

Efemer

Coroanele crestelor cară cristale

Teluricul tălpilor teșit ticluiește

curânda cărare, culpabilă cale

Triviala tendință tainic tânjește

Primata persistă pe piedestal

venal visează vorbindu-și

porul plămad-a Pămantului pal

Veloce viroaga vânzându-și

Ar ara anapoda ari arogant

decenii de doldora daruri dorind

Ar arde ale, aduna argint

Dantela divină demențial deviind

Încercarea întâmpină însă 

Sfantul somn singular

Întâiul întinde întrebarea învinsă

sălbaticului salahor solar

 

Nuntă mirilor de fier

Fețe grele grăite în grind
de ape vajnic scrâșnind
Danturi dantelate pilind
Argintul mirilor vuind

Pălesc mirii mirând mimoze
strivite de aur putred în gând
Ziua par prime printre roze
Leșuri cată urme de curând

Vulturi cu sfredele-n ciocuri
Vrăbii cu săbii în mâini
Hrana lor, argintul din tocuri
Pâini la turbe de câini

La masa stăpânilor nu-i parte
Pâinea-i otravă, acid
Iar mirii se scaldă departe
În mările lor de palid livid

Peisaj de frig

Zagarieturile crapate

Din cuibarul meu

S-au trezit din toate

oasele de mort lacheu:

"Pe cand Lumina se adapa

Din lacuri de-ntuneric

Eu inghit pamant ce crapa

dinti, chestionandu-se vremelnic"

Spuse imparatul

mai luandu-si-o iarasi

pe a mai proasta din regatul

Animalelor de ceara

Fauna turbata iar imi cade greu

Cad la o-nvoiala

Cu bunul Odiseu

Caii sa si-i tina langa nicovala

Holocaust curent

Fluturi fără aripi în fântâni de smoală

Fâstâcind frigid încercări de zbor

Aripi de lemn, înecate in ceară

Bat în sapă, zăbovesc și mor

Cad cârduri cu urme de umbre

Tăciuni stinși în oceane de non

Mușcând din vremuri de unde

razele strâmbe zăbovesc și mor

Pietre de moară legate în lațuri

Pacturi încheie în oale de dor

Fărâme din ele intră în laturi

fărâme din ele zăbovesc și mor

Amarul se pleacă, capete seacă

se trag sevele hâde spre gol

Cadavre din cratere cresc săbii în teacă

Fluturi cu aripi se ridică în stol.

Galera Gândacilor

Au căzut în cap gândaci

și s-au ales cu haine

Într-un sărman cazan de tuci

vor toți un dans să-ngaime

Spre mal mărșăluiesc mimând

un joc copilaresc

Joc împrăștiat urlând

curcubeu de plâns grotesc

Malul nu-i nici alb, nici jos, 

la stânga sau vreo dreaptă

Gândacii toți crezând pe dos, 

conduc călăuziți de șoaptă

Fierb în aburi iuți și reci

cresc strâmb încrengături

Oglindind umbre pe veci

pe foi negre vergeturi

Ard privind tot triști la muguri

zâmbindu-și reciproc

Gulerele-s toate juguri 

În drum spre iarmaroc

Aroganță

Vrei surplus de excedent, bagi în piuă prisosință
Umpli goluri sparte, cercuri n-au circumferință
Copitat cu ochelari de om, îmi provoci doar suferință
Iei griurilor griji de frâie și le treci spre biruință

Cu ritual labil legi lavalieră lalelelor lălâi
Rămâi râmând rădăcini de mărăcini ca cel dintâi
Și crezi în lecțiile lor proaste cu mirosuri de tămâi
Dar uiți de fiecare dată, orbule, că lămâile îs tot lămâi

Tot amâi de azi pe mâine despărțirea de-nălțime
Îți cânți viața țărănește pe țidule în mulțime
Te ferești de culori tari, cică nu îți fac prea bine
Iar oglinda de la gâtu-ți te dezmiardă-n ritm și rime

Metisat cu saci de turbă, închegat cu rest de cârpă
Simți podeaua cum se udă, cum o ia pe câmp zăludă
Parul gros țeapăn din spate cum glumește ca o ludă
Dar tu țap bătrân de piatră, ai privirea tot de umbră

Sfantul Gheorghe

Patru pereti, cinci usi si trei ferestre

Inchisoare fara suspendare cu picturi rupestre

Impaturit, cumintit prin tratament acid

In casa de gheata, lada mea de zestre

A mai trecut un an, a mai venit un plic

Alb pe alb scrie clar citet
Sa citesc cat mai usor nimic

Scalpand scaune de grame de praf si scame
Timpul trece vazand in somn dame si creioane
Cu glas sfarsit jelind, iesind
Dintre kilometri de jetoane si betoane

Si Gheorghe presta prosteala asiduu
Un mic praslea viu, mort in continuu
Auzea in echivoc balaurul ragand la el
Dar nu intelegea decat un mieunat de tigru

Un pion pradat vremelnic
De scheme ascunse, de bareme si bireme
De balauri impenetrabili
Ce-si tes singuri teoreme

Dom de demoni domnitori in straie de nedemn
Sufletul de piatra, ochiul de sticla si masca de lemn
Pleaca la lupta! striga toti.
Te-am imbracat, te-am imbaiat in untdelemn

Lasa stupul, lasa a ta casa
E vremea luptelor oarbe
Cu Goliat cel Mare
Cu privire alunecoasa

De inteles nu-i greu ce-i de facut acum
Sa ma scutur de scuturi de scai, panze si scrum
Sa iau pe Gheorghe de-o ureche
Sa-l am camarad pe drum

Si prin paduri de grații grase gresite
Spulber graaluri gri stralucinde nereusite
Urc muntele pieptis
Sa schimb copite tocite in aripi de fluture aurite

Blocuri mari de piatră

Iată

 Blocuri mari de piatră

Și din ele se adapă

Cari înfometați în zgardă

Bat potecă oarbă

Zilnic mă dezmiardă

Vor ca să mă piardă

Cei mulți să mă soarbă

Mai că mă îngroapă

În cea searbădă hoardă

De copii ce nu sar coardă

De bătrâni ce-s toți, fac coadă

Sufltetele le înoată

Într-o apă caldă albă

Cu doi căpitani de-o șchioapă

În căldări adună zloată

Geaba-ncearcă și se-ndoapă

Iată, se arată

Blocuri mari de piatră...

Stenogramă de seară

-Veronico, ești acasă? Că îs eu, Adrian

Aș urca până la tine să scăpăm de-un gram

-Sper să fie bun, Adriane, de la Amsterdam

Daca ai iar shop in țiple te arunc pe geam

Cum aruncă râși prin filme monsieur Claude van Damme

-Veronico, dar se poate? Mă cunoști prea bine

Nu mai bag shop de-o perioadă, cam de patru zile

Hai deschide interfonu, că nu prea-mi convine

Stau aici în frig și tremur ca după pastile

-Bine, bine, dar ia spune, care Adrian?

Că din toți pe care-i știu, tu nu pari meltean

-Adrian am zis? Băi, scuze, sunt Mihai de fapt

De când bag interferon, pare c-am uitat

Cine sunt, când m-am născut, fără niciun act

-Apăi băi Mihai, să-mi ierți, dar tu ești un drogat

Crezi că poți să vii la mine chiar așa tripat,

să te-aștepți să termini seara lângă mine-n pat?

-Veronico, ce-ai, de la ce te-ai luat?

Dac-o dai așa nasol, te las, am plecat

Ionel abia așteaptă să ne dăm la cap

-Daca zici că e de bine, hai vino până sus

Că pacat ar fi să termini gramul cu vreun alt distrus