Rețetă

O mână de prund aruncată orbiș
O cană cu apă de ploaie
Se-aruncă oase în luminiș
Sa prindă aripi de gaie

Oasele se toarnă în forme
Lungi, cât mai diverse
Se calcă pe ele pană ies norme
Unele-ncep să se-ndese.

Se pun urmele straturi
câte trei, uneori câte patru
si cele cu colțuri s-așază pe laturi,
în ordine, pe scenă la teatru.

Urmele țipă că-s strânse în funii
Dar apa le modifică forma.
Rag ca vitele la porțile Lumii
sperând că vor prinde reforma.

O poartă închisă pe drum
Și-o urmă oprită se-ntreabă
dacă nu mai bine-ar fi cu stăpân
să aibă un sens și o treabă.

Poarta aude, Poarta o cere
Și Urma calcă cam strâmb.
Genunchii de voie-i pune-n tăcere
și Poarta-i dă cheia la schimb.

Tăcerea-i lumină de aur cu glas
În față e marea de noime,
Tacerea o ține în palme Atlas
când urme trag carul pe culme.

Cunoașterea I

Din creangă în creangă ospățul se-ntinde

Priind fiecărui viețaș de pe ram

O pâclă de luciu prielnic pretinde

Destul pentru toți, destul pare-un dram

Toți gură-cască se lăfaie-n ceață
Cu ochii inchiși irosesc priviri moi
Sunt toți împunși și cusuți de o ață
Tragând juguri jos cu dârzenie de boi

Au aripi tăiate dar zboară în cercuri
Lovesc unii pe alții doar poate mai prind
Un loc mai de soi în rând la tuberculi
Împiedicați  printre vreascuri dispar așteptând

Din dulce si negru se naște săratul
Ferit de-ntuneric, de mut și de gol
Cu aripi mai lungi decât însuși regatul
Din miez de nucă apare Lumina în stol

Orbiți de-atâta scânteie deodată
Se opresc o clipă din nimicul ce-l fac
Se-mpart în mii de divizii și pleacă
la razboi, hrănindu-se cu cei ce tac

Zăbrele-n loc de uși, geamgii înțepeniți
În lumea celor fără de spațiu, de timp
Sinucigașe de mici strigă "Da ! să trăiți !"
Fructe de piatră trec în lumea lui Ghimp

Ceru-i cenușă, nori cad sparți pe uscat
O pană de corb zbiară-nsetată la alta
Plâng împreună o pată de-un metru pătrat
Ar vrea să-și repare zodia cu dalta

S-au adunat haiduci și pirați la umbră
S-asculte ce lumina-i are a-nvăța
În cele din urmă haosul umblă
La picioare de înaripat a ședea

S-așază la sfat cu mai marii și drepții
Nimbul de alb să-i cunoască pe toți
Nu-l știe nici moartea, nu-l aud nici pereții
Nu știe neștiința că locu-i sub bolți

Crucifică duhuri, le pune-n picioare
Le seceră iar cum le prinde în zbor
Le-nvîrte și-aruncă în colțuri murdare
Și pure le scoate cu tot cu sobor

În joacă s-aruncă ca zaruri copiii
Păpuși trase de zdrențe dansează cu sârg
La razele lui n-apucă mulțimea oștirii
Cei mulți eșuează cu lacrimi în târg

Să pui la-ndoială ce alții clădesc
În capete grele de veacuri și lumi?
Să razi totul pe hartă și carte orbesc
drum întins să începi să sugrumi?

Lumina pălește o clipă și totul
devine-o tornadă de slăbiciuni
Cutremur în fire și vulpi sar cu botul
Să tragă hâlpave din zer de minuni

Ce-odată în timp apare în cale
Și ritmic tot taie prin rădăcini
Odată intrată în a gândului vale
Se-ncaieră flori albe cu mărăcini

Întrebări șad la moară gâfâind bolnav
Un Petru și-un Domn de parcă ar fi
Priviri interioare sparg ziduri de bleav
Și liniștea-n tot se-ncepe-a zidi

O ceață morbidă dar calmă pășește
Onorul și-l face încă din zbor
Lumina pe ducă în dodii privește
Gândind să coboare de sus pe ogor

Cu pași mărunți și nesiguri atinge
O apă amară sălcie dar rece
Un ultim avanpost călduț se prelinge
Un ultim sărut spre totul ce trece

Epitaf

În zori un pește-nsângerat
Jalnic se scălda în blană

Strigând că moare de iernat

Simțea-n loc de apă-n vană

Înecat în soi să fie
odat-ar vrea dar n-are
Șanse, însuși insul știe
că-i sclav de sărbătoare

Și roi de muște cu coarbe
Soarbe drept sălașluința
Șiroi zemos curge în halbe
Disipează-n hău ființa

Vârf de munte cucerește
Peștele de pe cărare
Stă, contemplă, primenește
Hainele de-nsurătoare

Nici n-apucă bine-a prinde
În cătare aer greu
Râul scurs acum se vinde
La tejghea pe minereu

Nunta albă, negrul tare
Iarăși zori murdari de zi
Un alt pește - sclav tresare
Sărbătoare-i orice-ar fi