sâmbătă, 26 martie 2016

Cunoașterea I

Din creangă în creangă ospățul se-ntinde
Priind fiecărui viețaș de pe ram
O pâclă de luciu prielnic pretinde
Destul pentru toți, destul pare-un dram

Toți gură-cască se lăfaie-n ceață
Cu ochii inchiși irosesc priviri moi
Sunt toți împunși și cusuți de o ață
Tragând juguri jos cu dârzenie de boi

Au aripi tăiate dar zboară în cercuri
Lovesc unii pe alții doar poate mai prind
Un loc mai de soi în rând la tuberculi
Împiedicați  printre vreascuri dispar așteptând

Din dulce si negru se naște săratul
Ferit de-ntuneric, de mut și de gol
Cu aripi mai lungi decât însuși regatul
Din miez de nucă apare Lumina în stol

Orbiți de-atâta scânteie deodată
Se opresc o clipă din nimicul ce-l fac
Se-mpart în mii de divizii și pleacă
la razboi, hrănindu-se cu cei ce tac

Zăbrele-n loc de uși, geamgii înțepeniți
În lumea celor fără de spațiu, de timp
Sinucigașe de mici strigă "Da ! să trăiți !"
Fructe de piatră trec în lumea lui Ghimp

Ceru-i cenușă, nori cad sparți pe uscat
O pană de corb zbiară-nsetată la alta
Plâng împreună o pată de-un metru pătrat
Ar vrea să-și repare zodia cu dalta

S-au adunat haiduci și pirați la umbră
S-asculte ce lumina-i are a-nvăța
În cele din urmă haosul umblă
La picioare de înaripat a ședea

S-așază la sfat cu mai marii și drepții
Nimbul de alb să-i cunoască pe toți
Nu-l știe nici moartea, nu-l aud nici pereții
Nu știe neștiința că locu-i sub bolți

Crucifică duhuri, le pune-n picioare
Le seceră iar cum le prinde în zbor
Le-nvîrte și-aruncă în colțuri murdare
Și pure le scoate cu tot cu sobor

În joacă s-aruncă ca zaruri copiii
Păpuși trase de zdrențe dansează cu sârg
La razele lui n-apucă mulțimea oștirii
Cei mulți eșuează cu lacrimi în târg

Să pui la-ndoială ce alții clădesc
În capete grele de veacuri și lumi?
Să razi totul pe hartă și carte orbesc
drum întins să începi să sugrumi?

Lumina pălește o clipă și totul
devine-o tornadă de slăbiciuni
Cutremur în fire și vulpi sar cu botul
Să tragă hâlpave din zer de minuni

Ce-odată în timp apare în cale
Și ritmic tot taie prin rădăcini
Odată intrată în a gândului vale
Se-ncaieră flori albe cu mărăcini

Întrebări șad la moară gâfâind bolnav
Un Petru și-un Domn de parcă ar fi
Priviri interioare sparg ziduri de bleav
Și liniștea-n tot se-ncepe-a zidi

O ceață morbidă dar calmă pășește
Onorul și-l face încă din zbor
Lumina pe ducă în dodii privește
Gândind să coboare de sus pe ogor

Cu pași mărunți și nesiguri atinge
O apă amară sălcie dar rece
Un ultim avanpost călduț se prelinge
Un ultim sărut spre totul ce trece