marți, 6 noiembrie 2018

Elicopterul

Aluzii materiale își plimbă burta prin abstract
sărind în ochiul roșu al moilor gazele
Se scurg în solul mâinilor cu traseu inexact
își scriu rânjind istorii in mănunchi de bagatele

Elicele rațiunii s-au împotmolit în gumă,
fumul se propagă dens, înnăbușind licheni
Mai toate minunile sunt imbracate-n spumă 
și-o simplă defecțiune ne dă statutul de pereni.

Profit de jocul cubului să ințeleg mișcarea,
în timp ce graurii de frig în vid se întretaie, 
Când tot ce-i prea elastic riscă încrucișarea,
formele de piatră stârnesc jenă in văpaie.


miercuri, 30 mai 2018

Domnișoarele de hipodrom

Cum e acul în burete printre melci de aur
Sau cum nasturi roșii au pretenții de buton
E și ciobul din batista unui pui de minotaur
După o erată la clubul de nailon

Să avem jupâna-n suflet, dacă ne priește
Și de nu, s-o dăm la porci
Ca să-i spele din păcate și cât ne mai privește
S-o 'npănăm cu goz și lapte,
hrană pentru câini leproși.

Din altare de sub poduri
Ieși-v-or în cirezi bufoni
Și s-or ghiftui cu lozuri,
bere, mici și teutoni.

joi, 29 martie 2018

Fast food

Ce să fie?
O shaorma. Mare, cu de toate,
dar am să vă rog sa scoateți
episoadele sfruntate, crocodilii indecenți, 
poveștile din intimitate si războaiele pe cenți
aripile migratoare, casele de inocenți, 
animalele prea născătoare, elefanții din livezi
liniștile revoluționare să le puneți unde vreți
poate la maternitate, poate-n stația Doi băieți,
amorași cu plete dalbe, negativ pentru găleți,

nu vreau nici haiduci de lână
ce se bat în foi pe spumă
care poate tună, care cu cutumă,
caruțaș, te țin de mână
shaorma mi-i goală, udă
conținutu-i mă sugrumă
ce-am facut? oprește-te, Glumă!







miercuri, 3 ianuarie 2018

Nu se poate

Ce-ar mai fi bețivii fără ambulanță
si târfele la mic, în vase de teflon?
Niște amatori marunți, fără anduranță,
ele prea pe-o parte, pe lângă sacii de nailon

Ar mai fi artist fără oameni de valoare
care să intrebe ce-o fi vrut el să fi spus
și oameni fără trudă, sudalme și sudoare
în sfânta zi de naștere a pruncului Iisus?

Cum ar izbuti el-râul să mai treacă printre case
dacă nu dintr-o dorință de a fi exuberant
Sau ce sens are un doctor între păcătoase
daca nici holera nu e subiect amuzant?


























vineri, 18 august 2017

Prin baltă

O baltă are multe sensuri dar cel mai de-nceput
era ca între dobitoace să fie apă de băut.
Un dobitoc cu-a sa consoartă pilit-au prea puțin
Și-au văzut figuri convexe în loc de cer senin.
A tot plouat de-atunci, dar e mai greu cu hidratarea
În loc să bem să ne trezim, noi ne schimbăm culoarea.
Brațul drept e rob la furculiță, cel stâng la farfurie
Și lingurile râd de noi, de-a noastră nimicie.
Chiar și-n ele de privești, cu ochiul larg către lumină
La un moment dat apare o dâră de hemoglobină.
Ce sa faci cu ea? te-ntrebi? că totuși sens nu are...
Atunci, lasa! mai dormim... că și așa e sărbatoare.











joi, 1 iunie 2017

De-as fi

De-aș fi o pasăre de câmp,
să cumpăr din soare uimire
să-mi uit pe-ogoare capătul tâmp
cu pași mărunți către oprire.
Aș lua o brazdă de pământ
brațele să-mi coloreze
un fir de praf de aur frânt
podeaua să-mi brodeze.
Am aruncat la sol noroi
și din cer am chemat ape
Sunt toți tot câte doi
Aici o fi aproape.


joi, 25 mai 2017

Împotrivă

Vreo două gravide la o beție s-au luat împotriva naturii
că știu ele prea bine cum circulă lumea la vest.
La bord gângănii le scârțâie în șurile gândirii,
dau seamă, în glumă vomită, gesticulează celest.

Bătrânele statui de wolfram se miră și se-ndoaie,
așa rufe jegoase de mult pe borduri n-au văzut
Normalii la cap fac plecăciuni cutiilor poștale
Se vând capete de pește care nu se mai împut

La ceas târziu geamgiii prin sticle se ling și se iubesc
iar din când în când, în stil roman, se mai desfac la șliț copiii
Aș vinde limonadă-n parcuri cu sfânt regulament livresc
Numai să mai plece acasă cei mulți și inutili vorbirii

Dați-mi liber să suflu în această biată lumânare
Cât printre hiene și alcoolici mă mai târăsc
La orice colț privesc văd ordinare extraodinare
Poveștile de adormit copiii pe mine mă pleoștesc.