Epitaf

În zori un pește-nsângerat
Jalnic se scălda în blană

Strigând că moare de iernat

Simțea-n loc de apă-n vană

Înecat în soi să fie
odat-ar vrea dar n-are
Șanse, însuși insul știe
că-i sclav de sărbătoare

Și roi de muște cu coarbe
Soarbe drept sălașluința
Șiroi zemos curge în halbe
Disipează-n hău ființa

Vârf de munte cucerește
Peștele de pe cărare
Stă, contemplă, primenește
Hainele de-nsurătoare

Nici n-apucă bine-a prinde
În cătare aer greu
Râul scurs acum se vinde
La tejghea pe minereu

Nunta albă, negrul tare
Iarăși zori murdari de zi
Un alt pește - sclav tresare
Sărbătoare-i orice-ar fi

Răscruce

Albie gri de metehne demente

Cruciș două drumuri o taie

La masă mănâncă două momente

Crainicul orbului fără văpaie

Amarele cântece înoată în sare
În jurul fărâmei de aur

Conștiința aprobă degeaba că n-are

A căuta pene de taur

Hotarul de lumină apune în fine

Săgeți de-ntuneric străpung, 

Lăncii de non mușcă haine

Încercări se scufundă prelung.

Sperietoarea

Sub straturi și pături de praguri priponul

perene pripite primejdii pare-a păstra 

Parcelele întregi crescând monocromul 

Albe de fum pansele în rut ar urla

Nimburi bruiate cu sorți de pieire

Bruma-și împung posace-n desagi 

Mai bine-ar trosni decât să respire

Mai bine-ar drena ființe din draci

Gâsca găsește tot felul de rime

cangrenelor goale repetitive

Parcela rămâne râmată de crime

Grimase grele gravitează lascive

Efemer

Coroanele crestelor cară cristale

Teluricul tălpilor teșit ticluiește

curânda cărare, culpabilă cale

Triviala tendință tainic tânjește

Primata persistă pe piedestal

venal visează vorbindu-și

porul plămad-a Pămantului pal

Veloce viroaga vânzându-și

Ar ara anapoda ari arogant

decenii de doldora daruri dorind

Ar arde ale, aduna argint

Dantela divină demențial deviind

Încercarea întâmpină însă 

Sfantul somn singular

Întâiul întinde întrebarea învinsă

sălbaticului salahor solar

 

Nuntă mirilor de fier

Fețe grele grăite în grind
de ape vajnic scrâșnind
Danturi dantelate pilind
Argintul mirilor vuind

Pălesc mirii mirând mimoze
strivite de aur putred în gând
Ziua par prime printre roze
Leșuri cată urme de curând

Vulturi cu sfredele-n ciocuri
Vrăbii cu săbii în mâini
Hrana lor, argintul din tocuri
Pâini la turbe de câini

La masa stăpânilor nu-i parte
Pâinea-i otravă, acid
Iar mirii se scaldă departe
În mările lor de palid livid

Peisaj de frig

Zagarieturile crapate

Din cuibarul meu

S-au trezit din toate

oasele de mort lacheu:

"Pe cand Lumina se adapa

Din lacuri de-ntuneric

Eu inghit pamant ce crapa

dinti, chestionandu-se vremelnic"

Spuse imparatul

mai luandu-si-o iarasi

pe a mai proasta din regatul

Animalelor de ceara

Fauna turbata iar imi cade greu

Cad la o-nvoiala

Cu bunul Odiseu

Caii sa si-i tina langa nicovala

Holocaust curent

Fluturi fără aripi în fântâni de smoală

Fâstâcind frigid încercări de zbor

Aripi de lemn, înecate in ceară

Bat în sapă, zăbovesc și mor

Cad cârduri cu urme de umbre

Tăciuni stinși în oceane de non

Mușcând din vremuri de unde

razele strâmbe zăbovesc și mor

Pietre de moară legate în lațuri

Pacturi încheie în oale de dor

Fărâme din ele intră în laturi

fărâme din ele zăbovesc și mor

Amarul se pleacă, capete seacă

se trag sevele hâde spre gol

Cadavre din cratere cresc săbii în teacă

Fluturi cu aripi se ridică în stol.