Aroganță

Vrei surplus de excedent, bagi în piuă prisosință
Umpli goluri sparte, cercuri n-au circumferință
Copitat cu ochelari de om, îmi provoci doar suferință
Iei griurilor griji de frâie și le treci spre biruință

Cu ritual labil legi lavalieră lalelelor lălâi
Rămâi râmând rădăcini de mărăcini ca cel dintâi
Și crezi în lecțiile lor proaste cu mirosuri de tămâi
Dar uiți de fiecare dată, orbule, că lămâile îs tot lămâi

Tot amâi de azi pe mâine despărțirea de-nălțime
Îți cânți viața țărănește pe țidule în mulțime
Te ferești de culori tari, cică nu îți fac prea bine
Iar oglinda de la gâtu-ți te dezmiardă-n ritm și rime

Metisat cu saci de turbă, închegat cu rest de cârpă
Simți podeaua cum se udă, cum o ia pe câmp zăludă
Parul gros țeapăn din spate cum glumește ca o ludă
Dar tu țap bătrân de piatră, ai privirea tot de umbră

Sfantul Gheorghe

Patru pereti, cinci usi si trei ferestre

Inchisoare fara suspendare cu picturi rupestre

Impaturit, cumintit prin tratament acid

In casa de gheata, lada mea de zestre

A mai trecut un an, a mai venit un plic

Alb pe alb scrie clar citet
Sa citesc cat mai usor nimic

Scalpand scaune de grame de praf si scame
Timpul trece vazand in somn dame si creioane
Cu glas sfarsit jelind, iesind
Dintre kilometri de jetoane si betoane

Si Gheorghe presta prosteala asiduu
Un mic praslea viu, mort in continuu
Auzea in echivoc balaurul ragand la el
Dar nu intelegea decat un mieunat de tigru

Un pion pradat vremelnic
De scheme ascunse, de bareme si bireme
De balauri impenetrabili
Ce-si tes singuri teoreme

Dom de demoni domnitori in straie de nedemn
Sufletul de piatra, ochiul de sticla si masca de lemn
Pleaca la lupta! striga toti.
Te-am imbracat, te-am imbaiat in untdelemn

Lasa stupul, lasa a ta casa
E vremea luptelor oarbe
Cu Goliat cel Mare
Cu privire alunecoasa

De inteles nu-i greu ce-i de facut acum
Sa ma scutur de scuturi de scai, panze si scrum
Sa iau pe Gheorghe de-o ureche
Sa-l am camarad pe drum

Si prin paduri de grații grase gresite
Spulber graaluri gri stralucinde nereusite
Urc muntele pieptis
Sa schimb copite tocite in aripi de fluture aurite

Blocuri mari de piatră

Iată

 Blocuri mari de piatră

Și din ele se adapă

Cari înfometați în zgardă

Bat potecă oarbă

Zilnic mă dezmiardă

Vor ca să mă piardă

Cei mulți să mă soarbă

Mai că mă îngroapă

În cea searbădă hoardă

De copii ce nu sar coardă

De bătrâni ce-s toți, fac coadă

Sufltetele le înoată

Într-o apă caldă albă

Cu doi căpitani de-o șchioapă

În căldări adună zloată

Geaba-ncearcă și se-ndoapă

Iată, se arată

Blocuri mari de piatră...

Stenogramă de seară

-Veronico, ești acasă? Că îs eu, Adrian

Aș urca până la tine să scăpăm de-un gram

-Sper să fie bun, Adriane, de la Amsterdam

Daca ai iar shop in țiple te arunc pe geam

Cum aruncă râși prin filme monsieur Claude van Damme

-Veronico, dar se poate? Mă cunoști prea bine

Nu mai bag shop de-o perioadă, cam de patru zile

Hai deschide interfonu, că nu prea-mi convine

Stau aici în frig și tremur ca după pastile

-Bine, bine, dar ia spune, care Adrian?

Că din toți pe care-i știu, tu nu pari meltean

-Adrian am zis? Băi, scuze, sunt Mihai de fapt

De când bag interferon, pare c-am uitat

Cine sunt, când m-am născut, fără niciun act

-Apăi băi Mihai, să-mi ierți, dar tu ești un drogat

Crezi că poți să vii la mine chiar așa tripat,

să te-aștepți să termini seara lângă mine-n pat?

-Veronico, ce-ai, de la ce te-ai luat?

Dac-o dai așa nasol, te las, am plecat

Ionel abia așteaptă să ne dăm la cap

-Daca zici că e de bine, hai vino până sus

Că pacat ar fi să termini gramul cu vreun alt distrus

Puțin mi-e dor

Dimineața, în loc de cafea
Ascult versuri
cântate la tobe
Și-mi curg din lingură
cuvintele-n vorbe
Și stângul îl bate pe dreptul, promit

Chiuveta iar țipă la mine,
Nu poate nimic
Dintre gresii zbiară
"Tac și înghit"

Chiuveta, să-nghită
Salt de la parter la etaj
Creieru-mi gol și inima-mi plina
Se cred iar la partaj
Și sar scântei din mine
ca din cercuri de plită

Recurg la rele fara îndemn
Rămân același nedemn
Cânt același refren
Și scurg crâmpeie de ea
Pe lamele de lemn
Sperînd încă la vechiul nostru tren.

Sacul cu Aurel 

          Era în mijlocul satului o curte noroioasă în care se juca Aurel. Jocul său preferat era să separe nisipul de litere. Dar in fiecare seară, la apus, jocul său se oprea. Nu mai avea lumina soarelui de care avea atâta nevoie. Odată cu venirea serii adormea iar dimineaţa găsea totul vraişte. 

          Vecinii treceau mereu şi se uitau peste gard, curioşi nevoie mare de jocul lui Aurel. Seara, cu toţii îi lăudau grămăjoarele de litere, separate si frumos aşezate, dar în fiecare dimineaţă, văzând cu toţii harababura din curtea sa, fie îl scuipau, fie îl batjocoreau, râzând de incapacitatea băiatului de a-şi salva munca.

          într-o bună zi Aurel se gândi să vorbească cu soarele, aşa că plecă în căutarea acestuia. Merse săptămâni de-a rândul în jurul curţii sale si observă ca acolo mereu soarele strălucea, fie noapte, fie zi. Nimeni nu voia însă să-i dea voie să se joace în afara acesteia, căci nimănui nu-i păsa de literele sale şi de ce ar putea construi băiatul cu ele. Aurel plecă mâhnit înapoi în curtea sa şi deşi lipsise atâta vreme din curte, observă că literele erau exact aşa cum le lăsase. Stătu mult timp şi se gândi cum de literele sale erau încă întregi. Merse apoi afară să le dea de veste şi celorlalţi că în sfârşit literele sale puteau rămâne nemişcate chiar şi dacă în curtea sa soarele continua să apună zilnic. Dar atâta timp cât Aurel era mângâiat de lumina soarelui şi nu adormea, literele sale dăinuiau oricât, însă în lipsa luminii totul se năruia.

         Auzind cei de afară ca băiatul găsi soluţia ca literele sale să reziste, în timp ce băiatul dormea, noapte fiind în curtea sa, au intrat şi l-au închis între oglinzi.

         A doua zi, trezindu-se între oglinzi, băiatul fu fascinat de propria-i reflexie, uitând cu totul de jocul său cu litere. 

         Văzând acestea, cei din afară au început să-i fure, încet-încet toate literele din curte. Aşa a rămas Aurel fără orice ocupaţie, fără dorinţa de a aduce soarele şi în curtea sa sau de a afla de ce literele sale nu rezistau peste noapte. Dacă Aurel e îngropat în sacul său fără găuri, cine oare va mai aduce oare literele inapoi, apoi soarele, ca mai apoi, din joacă, să construiască ceva?